Polițiștii antidrog din Rusia au arborat un banner la sediul din centrul Moscovei, cu ocazia aniversării a 10 de ani de la înființarea agenției, în care culorile steagului rusesc erau într-o ordine greșită, informează Ria Novosti.
Astfel, în loc de alb-albastru-roșu, pe steagul de pe banner-ul polițiștilor ruși, ordinea culorilor era alb-roșu-albastru.
Gafa autorităților a devenit viral în rândul internauților, iar explicația acestora a fost și ea pe măsură. „Greșeala a fost cauzată de vânt, care a întors banner-ul cu susul în jos”, a declarat purtătorul de cuvânt al agenției antidrog din Rusia.
FOTO: Natalia Kolesnikova/Mediafax Foto/AFP
El nu a explicat însă cum poate acest lucru să se întâmple având în vedere că steagul este imprimat pe un banner fixat de pereții instituției sau faptul că întoarcerea steagului ar schimba, de fapt, ordinea culorilor în roșu-albastru-alb.
Bannerul a fost dat jos luni de pe clădire, autoritățile explicând că evenimentul sărbătorit prin acesta a avut loc în urmă cu patru luni.
Surse din interiorul agenției care au dorit să rămână anonime susțin că greșeala a fost raportată de către angajați cu luni în urmă, dar ignorată de către superiori care nu voiau să cheltuiască bani pe un nou afiș.